Editor's Desk

Libertatea înseamnă dreptul de a le spune altora şi ceea ce nu vor să audă. În vremurile în care tot ce spunem sau scriem e monitorizat şi interpretat de vreun big brother, prefer să spun lucrurilor pe nume de pe propriul meu blog.

Law & Taxation News

Parafrazând, In Law We Trust. În special Tax Law. Pare deci natural să menţionez ce se întâmplă în drept şi în materie de fiscalitate şi eventual să comentez asupra temei.

Legal Education

Pentru comunicarea cu studenţii mei de la Facultatea de Drept din Cluj, în trend cu aceleaşi vremuri în care trăim, varianta eficientă este cea electronică. Scriu deci aici tot ce-i important pentru cursuri, seminarii, examene sau cercetare.

Travel & Leisure

Printre altele, călătoresc destul de des, sunt gurmand şi cinefil. Motive suficiente să scriu câteva rânduri atunci când văd sau gust ceva interesant. To be continued.

Despre Cosmin Flavius Costaș

Fericirea şi succesele nu se iartă decât atunci când consimţi să le împarţi din plin cu alţii (Albert Camus)
Informații Personale

M-am născut şi am crescut la Arad, în Micălaca, sunt deci mândru că sunt arădean. Chiar dacă locuiesc de aproape 15 ani la Cluj şi am nostalgia Barcelonei.

Mai mult

Carieră Științifică

Am pornit de la Generală 12 din Micălaca Veche şi am ajuns cadru didactic al Facultăţii de Drept din Cluj.

Mai mult

Business

În baza unei experienţe consistente ca avocat, am fondat în 2013, împreună cu Florina Negru, societatea civilă de avocaţi Costaş, Negru & Asociaţii.

Mai mult